Pomenirea Preacuviosului Părinte Gheorghe Hozevitul
În această lună, pe data de 8, se face pomenirea preacuviosului părinte Gheorghe Hozevitul. Acest fericit părinte, renunțând la patria și neamul său, precum și la toate plăcerile lumești, a venit la Ierusalim pentru a se închina la mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos și la toate locurile sfinte din jurul acestuia, pline de minuni. După ce a câștigat sfințenia și harul acestor locuri, a intrat în Mănăstirea Hozeva. Aici, făcându-se monah și integrându-se în rândul fraților, a demonstrat de la început o neclintire remarcabilă în orice muncă și o viață aspră, astfel încât părea a fi nematerialnic. Prin stilul său de viață, el îi uimea pe toți și îi îndemna să aspire la o răbdare superioară naturii umane. Atingând culmile nepatimirii și umplându-se de darul Duhului Sfânt, a devenit un stâlp duhovnicesc și o icoană a tuturor bunătăților pentru cei din mănăstire și nu numai. Până la sfârșitul vieții sale, nu a slăbit în înfrânare, găsind odihnă în ostenelile și durerile sale prin plecarea către Domnul cel mult dorit.
Pomenirea Cuvioasei Maicii Domnica
Tot în această zi, se face pomenirea cuvioasei maicii noastre Domnica. Aceasta a trăit în vremea marelui împărat Teodosie, ajungând până în zilele lui Leon și Zenon, care au domnit între anii 474-491. Domnica provenea din cetatea Cartagina, situată lângă Carhidon. Dintr-o rânduială divină, s-a mutat la Constantinopol împreună cu alte patru fecioare. Nectarie, pe atunci patriarh, fiind îndemnat de o revelație divină, le-a primit și le-a botezat. Cuvioasa Domnica, intrând în viața călugărească, s-a confruntat cu multe osteneli și a ajuns la o desăvârșire în schimnicie, fiind vrednică să săvârșească minuni. De asemenea, a profetizat despre cele ce aveau să vină, înainte de a se muta către Domnul.
Pomenirea Sfinților Mucenici Iulian și Vasilisa
În aceeași zi, se face pomenirea sfinților mucenici Iulian și Vasilisa, precum și a celor care au suferit împreună cu ei. Sfântul mucenic Iulian, originar din cetatea Antinopol din Egipt, a trăit în timpul împăratului Diocletian și al guvernatorului Marchian. El a convins-o pe soția sa, Vasilisa, să trăiască în curăție. După ce a fost tunsă călugăriță într-o mănăstire, Iulian s-a călugărit și el într-o altă mănăstire, devenind egumen peste douăsprezece mii de monahi. Fiind denunțat, a fost prins și, nevrând să se lepede de Hristos, a provocat mânia guvernatorului Marchian, care a ordonat arderea mănăstirii în care se adăpostiseră episcopii și preoții. Astfel, aceștia și-au împlinit mărturisirea. Sfântul Iulian a fost întins pe pământ, supus la bătăi, iar oasele i-au fost zdrobite, fiind legat în lanțuri de fier. Totuși, unul dintre călăii săi, orb de un ochi, a crezut în Hristos și a fost vindecat de mucenicul Iulian, însă a fost decapitat pentru credința sa. De asemenea, Chelsie, fiul guvernatorului Marchian, împreună cu douăzeci de ostași, au crezut în Hristos, impresionându-se de minunile săvârșite de sfântul Iulian prin rugăciunile sale.
Învierea lui Hristos și Mucenicii Săi
Într-un context istoric dramatic, fiul cârmuitorului, Chelsie, a fost aruncat în închisoare la ordinul acestuia. Împreună cu el, au fost condamnați la torturi și alți șapte fii ai unui curtean, care au aderat la credința în Hristos, alături de preotul Antonie și de Anastasie, cel înviat din morți. Cu ajutorul divin, toți cei implicați au suportat cu curaj suferințele, iar acest exemplu de credință a convins multă lume, inclusiv mama lui Chelsie, soția cârmuitorului. Aceștia s-au rugat cu toții înaintea conducătorului, iar prin puterea rugăciunii lor, idolii din templu au căzut, distrugându-se, iar templul s-a prăbușit în pământ.
În urma acestui eveniment, credincioșii au fost supuși la diverse torturi. Lui Iulian și lui Chelsie li s-a smuls pielea de pe cap, preotului Antonie i s-au scos ochii cu unelte de fier, iar mama lui Chelsie a fost spânzurată. Ceilalți sfinți au fost decapitați, astfel că au primit cununile muceniciei cu bucurie. Această zi este marcată de pomenirea sfinților mucenici care, prin intermediul lui Iulian, au crezut și și-au găsit sfârșitul prin sabie, precum și a soției cârmuitorului Marchian, care a devenit martir prin credința sa în Iulian.
Viața Sfântului Carterie
În aceeași zi, este comemorat și sfântul mucenic Carterie, preot și învățător al creștinilor în vremea împăratului Diocletian și a cârmuitorului Urban din Cezareea Capadociei. El a construit o biserică și a adunat mulțimi de credincioși, învățându-i să cinstească un singur Dumnezeu, Hristos. A fost denunțat pentru învățăturile sale și a fost nevoit să se ascundă. Domnul i s-a arătat, spunându-i să nu se teamă și promițând că va suferi multe pentru numele Său, aducând astfel multe suflete la mântuire.
Sfântul Carterie, plin de bucurie, s-a prezentat și a fost închis. Când a fost adus înaintea cârmuitorului, acesta i-a ordonat să jertfească zeului Serapis. Cu toate acestea, prin rugăciunea sa, sfântul a distrus idolul, dar a fost supus unor torturi severe. Cu ajutorul unui înger, a înfruntat toate suferințele, însă a fost din nou condamnat la și mai mari chinuri și a fost aruncat în închisoare. După lăsarea serii, Domnul i s-a arătat din nou, eliberându-l și restabilindu-l, iar acest lucru a dus la convertirea multor necredincioși care, văzându-l sănătos, au început să se boteze și să se vindece de diverse boli. Aceasta a dus la o intensificare a suferințelor sale, iar sfântul a murit cu curaj, predându-și sufletul lui Dumnezeu.
Pomenirile Sfinților din Această Zi
În această zi, se mai fac pomeniri și pentru părintele nostru Chir, arhiepiscopul Constantinopolului, al cărui cult se celebrează la Mănăstirea Hora și în biserica mare, duminica. De asemenea, este amintit și sfântul Attic, patriarhul Constantinopolului, care a trecut în liniște la cele veșnice, precum și sfântul prooroc Sameu Elamiteanul și sfântul Agaton, care au încheiatu-și viața în pace. Cuviosul Agaton a trăit în Schetia, în pustia Egiptului, contemporan cu avva Pimen cel Mare.
Înțelepciunea avvei Agaton
Deși mai tânăr decât avva Pimen, avva Agaton a câștigat respectul și admirația prin înțelepciunea și judecata sa dreaptă, având mulți ucenici care îl urmau.
Învățăturile avvei Agaton
1. Avva Petru, ucenicul lui avva Lot, povestește că o dată, un frate s-a dus la avva Agaton, exprimându-și dorința de a locui cu ceilalți frați. Bătrânul i-a răspuns că, în prima zi în care se va alătura lor, trebuie să păstreze străinătatea sa în fiecare zi a vieții sale, pentru a evita îndrăzneala.
Avva Macarie a întrebat despre efectele îndrăznelii, iar bătrânul a explicat că aceasta este la fel de periculoasă precum o arșiță intensă, care îi determină pe cei din jur să fugă și să strice roadele pomilor. Macarie a fost surprins de gravitatea îndrăznelii, iar avva Agaton a subliniat că nu există o patimă mai cumplită decât aceasta, fiind sursa tuturor celorlalte patimi. Chiar și atunci când este singur în chilie, lucrătorul trebuie să se ferească de îndrăzneală.
2. Avva Agaton a afirmat că un călugăr nu trebuie să-și lase conștiința să-l acuze de nimic.
3. El a adăugat că fără respectarea poruncilor divine, omul nu progresează în nicio fapta bună.
4. De asemenea, avva Agaton a mărturisit că niciodată nu s-a culcat să doarmă având vreo supărare asupra cuiva și nu a permis altora să facă același lucru.
5. Se povestește că unii au venit la avva Agaton, auzind despre înțelepciunea sa, și au încercat să-l provoace, acuzându-l de diverse lucruri. El a acceptat toate acuzațiile, cu excepția unei singure: cea de erezie, explicând că aceasta ar însemna o despărțire de Dumnezeu, ceea ce nu își dorea. Cei care l-au provocat s-au mirat de răspunsurile lui și au plecat întăriți în credință.
6. Se spune că avva Agaton a muncit mult timp la construirea unei chilii împreună cu ucenicii săi. După finalizarea lucrării, bătrânul a observat în prima săptămână că acel loc nu îi era de folos și le-a spus ucenicilor să plece. Aceștia s-au tulburat, întrebând de ce au muncit atât de mult pentru a construi chilie dacă aveau de gând să se mute.
Învățăturile lui Avva Agaton
Se menționează că, în ciuda instabilității celor din jur, Avva Agaton a subliniat importanța perseverenței în credință, spunând că, deși unii pot fi smintiți, alții se vor întări. El a afirmat că aceia care aleg să se dedice lui Dumnezeu vor fi binecuvântați, chiar dacă vor întâmpina neînțelegeri.
Osteneala trupească versus păzirea interioară
Într-o discuție cu frații săi, Avva Agaton a fost întrebat despre ce anume este mai important: osteneala fizică sau păstrarea celor interioare. Bătrânul a comparat omul cu un pom, explicând că osteneala trupească este asemănătoare frunzelor, în timp ce păzirea interioară reprezintă roadele. El a subliniat că toată strădania noastră ar trebui să fie orientată spre obținerea roadei, adică a păcii interioare, dar a recunoscut și necesitatea eforturilor fizice.
Despre rugăciune și nevoință
Frații l-au întrebat pe bătrân ce activitate necesită cea mai mare osteneală în viața spirituală. Avva Agaton a răspuns că rugăciunea către Dumnezeu este cea mai solicitantă, deoarece inima omului se confruntă cu multe obstacole în timpul acesteia. El a explicat că, în ciuda dificultăților, rugăciunea aduce odihnă și împlinire spirituală, necesitând o strădanie continuă până la finalul vieții.
Modestia și simplitatea lui Avva Agaton
Avva Agaton era cunoscut pentru înțelepciunea și modestia sa. El se mulțumea cu ceea ce avea, fie că era vorba de mâncare, îmbrăcăminte sau lucruri necesare vieții de zi cu zi. Într-o zi, în timp ce se afla pe drum cu ucenicii săi, un frate a descoperit un păhăruț de lemn și a dorit să-l păstreze. Bătrânul, mirat, l-a întrebat dacă l-a lăsat acolo, evidențiind astfel importanța propriei responsabilități în a lua lucruri care nu îi aparțin.
Îndrumări în privința bunurilor
Un alt frate a venit la Avva Agaton dorind să locuiască alături de el. Acesta a adus cu sine un săpun pe care l-a găsit pe drum. Bătrânul l-a întrebat de unde are săpunul, subliniind că, pentru a trăi în comunitate, este esențial să nu ia lucruri care nu îi aparțin. Astfel, el l-a trimis să returneze săpunul de unde l-a luat, reafirmând principiul respectului față de bunurile altora.
Războiul interior
Un frate a mărturisit bătrânului că se simte constrâns de o poruncă, dar se teme de luptele interioare pe care aceasta le poate aduce. Avva Agaton l-a îndemnat să acționeze cu curaj, amintind că, dacă ar fi fost în locul său, ar fi împlinit porunca și ar fi învins războiul interior.
Astfel, învățăturile lui Avva Agaton continuă să inspire și să ghideze pe cei care caută o viață spirituală autentică, bazată pe responsabilitate, rugăciune și respect față de ceilalți.
Învățăturile lui Avva Agaton
Se povestește că Avva Agaton a venit la părinți, spunându-le: „Nu ați așezat lucrurile în ordinea corectă.” Părinții l-au întrebat cine este el să vorbească astfel, iar el a răspuns că este fiu al omului, citând: „De grăiți adică, dreptate după adevăr, judecați cele nedrepte, fiii oamenilor” (Ps. 57, 1).
De asemenea, se spune că Avva Agaton a petrecut trei ani de zile în tăcere, ținând o piatră în gură, pentru a învăța să rămână tăcut.
Un alt aspect remarcabil al vieții sale era modul în care, împreună cu Avva Amun, se comporta la cumpărături. Când vedeau un vas, erau capabili să spună prețul și, fără a zice nimic, să-l cumpere în liniște. Când voiau să achiziționeze ceva, răspundeau și luau obiectul fără a rosti o vorbă.
Avva Agaton a declarat: „Niciodată nu am oferit milostenie, ci consideram că a da și a lua este un act de rodire pentru binele fratelui meu.”
Când observa un lucru și simțea tentația de a-l judeca, își spunea: „Agathoane, nu face aceasta!” și astfel își liniștea gândurile.
El a afirmat că, chiar dacă un om mânios ar învia un mort, nu va fi primit de Dumnezeu.
Într-o zi, Avva Agaton a întrebat unul dintre ucenicii săi despre modul în care își petrece timpul în chilia sa. Ucenicul a răspuns că postește până seara și mănâncă doi pesmeți. Bătrânul a apreciat rânduiala acestuia, considerând-o potrivită. Apoi, l-a întrebat pe celălalt ucenic, care a spus că postește două zile și apoi mănâncă tot doi pesmeți. Avva Agaton i-a spus că se ostenește foarte mult, comparându-l cu cineva care mănâncă în fiecare zi și nu se satură. Aceasta, în opinia sa, era o muncă mai grea decât postitul îndelungat.
Un frate l-a întrebat pe Avva Agaton despre păcatul desfrânării, iar acesta i-a răspuns: „Mergi, aruncă-ți neputința înaintea lui Dumnezeu și vei găsi odihnă.”
Odată, Avva Agaton și un alt bătrân s-au îmbolnăvit. În timp ce zăceau în chilie, un frate citea din cartea Facerii. Ajungând la pasajul în care Iacob se plânge despre lipsa lui Iosif și Simeon, bătrânul a comentat: „Nu-ți ajung ceilalți zece, avvo Iacove?” Avva Agaton a intervenit, spunând: „Încetează, bătrânule! Dacă Dumnezeu este Cel care îndreaptă, cine este cel care osândește?” (Rom. 7, 33-34).
Avva Agaton a mai spus: „Dacă cineva îmi este foarte drag și observ că mă duce spre o greșeală, îl voi îndepărta de la mine.”
De asemenea, a subliniat importanța de a fi mereu conștient de judecata lui Dumnezeu.
Într-o discuție despre dragoste, Avva Iosif a întrebat: „Știm noi cu adevărat ce este dragostea?” Se povestește că Avva Agaton avea un cuțitaș și că, atunci când un frate a venit la el,…
Învățăturile lui Avva Agaton
Avva Agaton a fost un exemplu de dragoste desăvârșită, afirmând că, dacă ar fi avut posibilitatea, ar fi schimbat trupul său cu al unui bubos, considerând că aceasta ar fi fost o mare bucurie pentru el.
Compasiunea față de cei nevoiași
Se povestește că, într-o zi, avva Agaton s-a dus în cetate pentru a-și vinde lucrările de mână. A întâlnit pe uliță un om străin, bolnav și abandonat. Cu o inimă plină de compasiune, bătrânul a decis să rămână alături de el, închiriind o casă. Din veniturile obținute din munca sa, a plătit chiria și a folosit restul pentru a avea grijă de bolnav. După patru luni de îngrijire, omul s-a vindecat, iar avva Agaton a plecat la chilia sa în pace.
Despre ascultare și umilință
Avva Daniel povestea că, înainte de sosirea lui avva Arsenie, avva Agaton îi avea alături pe ucenicii săi, inclusiv pe avva Alexandru, un om blând și nevoitor. Într-o zi, când toți ucenicii își spălau hainele în râu, avva Alexandru spăla mai încet. Ceilalți frați l-au criticat, iar avva Agaton, dorind să-i liniștească, i-a spus lui Alexandru să spăle bine hainele, sugerând că acestea sunt murdare. După ce a auzit acest lucru, Alexandru s-a întristat, dar avva Agaton l-a mângâiat, explicându-i că a dorit doar să-i ajute pe ceilalți să se simtă mai bine prin ascultarea lui.
Ultimele momente ale lui Avva Agaton
Se spune că avva Agaton, dorind să împlinească toate poruncile divine, era foarte dedicat. Atunci când se afla în corabie, el era primul care apuca lopata, iar la venirea fraților săi, pregătea masa cu dragoste. În ultimele sale trei zile, a rămas cu ochii deschiși, neputându-se mișca. Când frații l-au întrebat unde se află, el a răspuns că stă înaintea judecății lui Dumnezeu. Deși frații l-au întrebat dacă nu are nădejde în lucrările sale, el a afirmat că nu poate fi sigur de acestea, subliniind că judecata lui Dumnezeu diferă de cea a oamenilor. Când frații au dorit să continue discuția, el le-a spus să facă bine și să nu mai vorbească, căci nu mai avea vreme. Apoi, s-a stins cu bucurie, lăsându-i pe toți să învețe din învățăturile sale despre păzirea de sine și despre faptele bune.
Întâlnirea cu leprosul
Într-o altă ocazie, avva Agaton a intrat în cetate pentru a-și vinde vasele și a întâlnit un lepros pe stradă. Întrebându-l pe lepros unde se îndreaptă, acesta a cerut milostenie pentru a fi dus în cetate. Avva Agaton, demonstrându-și compasiunea, a decis să-l ajute.
Întâmplarea lui Agathoane și Pomenirea Sfinților Mucenici
Într-o zi, un bătrân a fost solicitat să-l ajute pe un lepros, care i-a cerut să-l transporte în cetate. Bătrânul a fost de acord, spunându-i: „Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui.” După ce le-a vândut, leprosul întreba constant cât a obținut pentru fiecare vas. La fiecare vânzare, leprosul solicita și o plăcintă, iar bătrânul îi îndeplinea dorința.
După ce bătrânul a vândut toate vasele și se pregătea să plece, leprosul l-a întrebat dacă se duce. Bătrânul a confirmat acest lucru, iar leprosul l-a rugat să facă din nou milostenie, cerându-i să-l ducă înapoi la locul de unde l-a luat. Astfel, bătrânul l-a purtat pe spate și l-a readus la locul său. După ce l-a lăsat, leprosul l-a binecuvântat, spunând: „Binecuvântat ești, Agathoane, de Domnul în cer și pe pământ.” Ridicându-și privirea, bătrânul nu a mai văzut pe nimeni, realizează că a fost un înger al Domnului care l-a încercat.
Pomenirea Sfinților Mucenici Teofil și Eladie
În aceeași zi, se sărbătoresc și sfinții mucenici Teofil diaconul și Eladie mireanul. Acești sfinți erau originari din Liban și, din cauza mărturisirii lor pentru Hristos, au fost capturați și duși în fața subprefectului Libiei. Fiindcă au persistat în credință, au fost supuși unor mari chinuri. După o îndelungată suferință, sfinții și-au predat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
Cu sfintele lor rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
