Sărbătoarea Fuga în Egipt a Născătoarei de Dumnezeu
În ziua de 26 a acestei luni, Biserica Ortodoxă celebrează Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Această sărbătoare aduce în atenție evenimentul crucial al fugi în Egipt, care a avut loc după porunca dată de regele Irod de a-i omorî pe toți pruncii din Betleem. În acest context, îngerul Domnului s-a arătat lui Iosif în vis, spunând: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt”. Astfel, Maica Domnului, împreună cu Pruncul și cu Iosif, a fugit în Egipt din două motive esențiale.
Primul motiv a fost împlinirea profeției, care spunea: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Al doilea motiv a fost pentru a închide gura ereticilor care ar fi contestat natura divină a lui Hristos. Dacă Maica Domnului nu ar fi fugit și Pruncul ar fi fost prins și ucis, mântuirea oamenilor ar fi fost împiedicată. De asemenea, dacă Pruncul ar fi fost lăsat să trăiască în Palestina, ar fi existat riscul ca unii să creadă că nașterea Sa a fost o simplă iluzie, nu una reală. Așadar, fuga în Egipt nu a fost doar o acțiune de salvare, ci și un pas crucial în planul divin de mântuire a lumii.
Pomenirea Părintelui nostru Eftimie Mărturisitorul
În aceeași zi, Biserica îl pomenește și pe cel între sfinți Părintele nostru Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardelor. Acesta a trăit în timpul împăraților Constantin și Irina și s-a evidențiat prin viața sa călugărească, fiind ulterior numit arhiereu. La Sinodul al doilea de la Niceea, Eftimie a luptat cu tărie împotriva ereziilor, fapt ce i-a adus recunoaștere și respect din partea împăraților, care l-au trimis în diverse misiuni.
Totuși, în momentul în care Nichifor a ajuns la putere și a început să conducă nelegiuit, sfântul l-a mustrat, ceea ce a dus la surghiunul său în Apus, în localitatea Patalaha, alături de alți episcopi ortodocși. Pe o perioadă de 29 de ani, Eftimie nu a mai avut posibilitatea de a-și exercita funcția. După o schimbare de regim, când Leon, cunoscut sub numele de „fiara”, a urcat pe tron, Eftimie a fost chemat din surghiun. Întrebat dacă se închină sfintelor icoane, el a răspuns cu îndrăzneală și l-a anathematizat pe împărat.
Reacția tiranului a fost să-l surghiunească din nou, de data aceasta în Ason. După ce Leon a fost ucis, Eftimie a fost chemat din nou, dar a refuzat să se conformeze dorințelor noului împărat, reafirmându-și credința. Drept urmare, el a fost supus la suferințe îngrozitoare, inclusiv bătăi severe. Deși rănile suferite erau grave, Eftimie a continuat să trăiască, devenind un simbol al credinței și al curajului în fața persecuțiilor.
Pomenirea Cuviosului Părinte Constantin cel dintre Iudei
În această zi se sărbătorește trecerea la cele veșnice a Cuviosului Părinte Constantin, un om deosebit care a strălucit prin credința sa și prin faptele sale. Conform tradiției, după opt zile de suferință, el și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, strălucind mai mult decât soarele.
Cuviosul Constantin provenea din cetatea Sinada, iar părinții săi erau iudei care slujeau Legii. De mic copil, pe când se afla în compania mamei sale, a observat un creștin care a făcut semnul Sfintei Cruci la gura sa. Această imagine l-a impresionat profund, iar el a început să adopte aceleași obiceiuri, îndrăgind totodată și celelalte fapte ale creștinismului, pe care le practica cu o credință intensă. Fața lui radia de o lumină aparte, semn al harului divin.
Desăvârșit de Dumnezeu în tainele credinței, el a experimentat și o perioadă de post sever. Într-o zi, o tânără evreică a încercat să-l ispitească, dar Constantin, dorind să verifice puterea Sfintei Cruci, a făcut semnul crucii asupra ei. Spre uimirea lui, fata a căzut la pământ, părea moartă. Cu o nouă rugăciune și cu ajutorul Sfintei Cruci, el a reușit să o învie.
Povățuit de un nor divin, Cuviosul Constantin s-a îndreptat către o mănăstire cunoscută sub numele de Fuvution, unde se aflau călugări renumiți pentru viața lor virtuoasă. După ce le-a împărtășit experiențele sale, starețul i-a oferit o cruce pe care să o sărute. În momentul în care a sărutat partea de jos a Sfintei Cruci, aceasta s-a așezat pe capul său, lăsându-i o amprentă a crucii, ce a rămas vizibilă până la sfârșitul vieții sale. Apoi, el a fost binecuvântat cu botezul, primind numele Constantin.
După botez, s-au petrecut lucruri minunate: pe piatra pe care a stat, au rămas urmele picioarelor sale. Începând astfel o viață de nevoință, el s-a străduit să depășească pe toți în asprimea trăirii sale. De asemenea, a lucrat și el la corturi, asemenea Sfântului Apostol Pavel. În timpul rugăciunilor sale, locul devenea plin de o mireasmă îmbătătoare, iar ușile bisericii se deschideau de la sine în fața lui. Datorită purității sufletului său, el putea cunoaște gândurile călugărilor din mănăstire.
După o vreme, Constantin a părăsit mănăstirea Fuvution, îndreptându-se spre Muntele Olimp, apoi în Mira, și ulterior în Cipru, continuând călătoria sa prin multe alte locuri. La Atalia, a reușit să traverseze un râu care nu putea fi trecut decât cu barca. După multe peregrinări, s-a întors din nou în Olimp, unde a petrecut patruzeci de zile, nu doar flămând, ci și îngropat până la mijloc într-o groapă. În ciuda acestor încercări, a fost hirotonit preot fără voia sa, dar nu a abandonat niciodată faptele pustnicești.
Cu opt luni înainte de a se muta la Domnul, a prezis plecarea sa și, înainte de a trece în veșnicie, a împărtășit celor din jurul său detalii despre viața și faptele sale. Astfel, astăzi, ne aducem aminte de Cuviosul Părinte Constantin cel dintre Iudei, un exemplu de credință și dedicare pentru toți cei care îl pomenesc.
Părintele Evarest: Viața și Moștenirea Sa
Cuviosul Părintele nostru Evarest a trăit în timpul împăratului Leon, cunoscut pentru opoziția sa față de sfintele icoane. Provenind dintr-o familie distinsă din Galația Asiei, el a fost educat și a devenit un om de mare folos comunității. După ce s-a mutat la Constantinopol, a fost găzduit de unchiul său, patricianul Vriente. Aici, după câteva zile, împărăteasa Teodora l-a trimis pe Vriente într-o misiune la bulgari, iar acesta l-a luat cu el pe Evarest.
După ce au ajuns în zona numită Scopelon, s-au oprit pentru a se odihni. Aici, prin voința divină, Evarest a întâlnit un bătrân călugăr care ducea o viață de nevoință. Dorind să își dedice viața lui Dumnezeu, Evarest a fost tuns călugăr de bătrân și a primit cu bucurie jugul lui Hristos. Ulterior, bătrânul l-a binecuvântat și l-a trimis la Mănăstirea Studion, unde a fost primit și a început să își desfășoare nevoințele monahale.
Evarest a ales un frate virtuos ca model de urmat, aspirând să se alinieze la exemplul acestuia. Nevoințele sale au fost multe și variate, dar toate au fost îndreptate spre a trăi o viață plăcută lui Dumnezeu. La vârsta de șaptezeci și nouă de ani, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar trupul său a fost îngropat la Mănăstirea Cocorovie.
Pomenirea altor Sfinți
În aceeași zi, este sărbătorit și Sfântul noul mucenic Constantie Rusul, care a suferit martiriul în Constantinopol în anul 1743. De asemenea, se face pomenirea Sfântului Preacuvios Nicodim, arhimandritul de la Mănăstirea Tismana. Originar din Slovenia, Nicodim a fost crescut în credință dreaptă și, după primirea călugăriei și a preoției, a dus o viață de nevoință în diverse locuri, adunând fapte bune și virtuți.
După sosirea sa în Țara Românească, Nicodim a muncit mult, dedicându-se rugăciunii și nevoințelor în munții acelei regiuni. A construit multe altare pentru Dumnezeu, dintre care cele mai cunoscute sunt cele de pe apa Motrului și Mănăstirea de la Vodița, dedicată Sfântului Antonie cel Mare. Acolo, a format o comunitate de călugări și a viețuit multă vreme, devenind un exemplu de evlavie.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Sfântul Nicodim a fondat un altar și o mănăstire la Tismana, unde a adunat o mare mulțime de călugări. El a fost un lider spiritual pentru aceștia, îndrumându-i spre mântuire. A primit de la Dumnezeu harul de a face minuni, alungând demoni și tămăduind bolnavii, lăsând astfel o moștenire spirituală deosebită.
Viața și Minunile Sfântului Nicodim
Într-o zi, Sfântul Nicodim a intrat și a ieșit nevătămat dintr-un incendiu, fără ca focul să-i atingă hainele sau părul. Acesta a realizat multe minuni și fapte neobișnuite prin puterea sa divină. Ajungând la o vârstă înaintată, s-a mutat din această viață efemeră în cea veșnică, pe data de 26 a acestei luni. Moaștele sale sfinte au fost îngropate cu cinste la Mănăstirea Tismana, unde se săvârșește slujba și prăznuirea sa anuală. Mormântul său rămâne un loc de pomenire, având mereu o candela aprinsă.
Preaslăvirea Moaștelor
Dumnezeu a binecuvântat moaștele Sfântului Nicodim cu o mireasmă dumnezeiască, izvorând mir și făcând minuni. Aceste moaște au fost scoase din mormânt, așezate cu respect într-o raclă și depuse în biserica sfântă, asemeni moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița. După o perioadă, un domn al țării a dorit să transporte moaștele Sfântului Nicodim la București pentru a rămâne acolo, dar voința sfântului nu a permis această separare de lăcașul său. Printr-o minune, acest domn a renunțat la gândul său, iar Sfântul Nicodim s-a arătat în vedenie unui călugăr, cerându-i să informeze starețul să ascundă moaștele, păstrând doar un deget din mâna sa pentru evlavia credincioșilor.
Conservarea Odoarelor Sfinte
Starețul, primind această înștiințare, a luat un deget din mâna sfântului și mir de la moaștele sale. Degetul și mirul, păstrate într-un vas de cositor împreună cu o cruce de plumb, se află și astăzi la mănăstire, considerându-se odoare duhovnicești de mare valoare. De la acest mir nu se poate lua, însă credincioșii sunt încurajați să sărute vasul, umplându-se de mireasma sa divină. Astfel, moaștele au fost ascunse, cunoscute doar de stareți și de unii frați ai mănăstirii.
Minunile Sfântului Nicodim
De-a lungul timpului, moaștele au rămas necunoscute din cauza evenimentelor istorice, rămânând tăinuite până în prezent. Aceste sfinte odoare sunt o sursă de mângâiere pentru călugării mănăstirii și pentru toți creștinii. Ele continuă să săvârșească numeroase minuni, alungând duhurile necurate și oferind vindecări celor care se roagă cu credință. Pământul și această țară sunt protejate prin rugăciunile Sfântului Nicodim, iar Mănăstirea Tismana, care păstrează cu mare preț moaștele sale, este tot timpul apărată de amenințările vizibile și invizibile.
Decizia Bisericii
După hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii, s-a confirmat importanța acestor moaște și a minunilor săvârșite prin mijlocirea lor, întărind astfel credința și evlavia în rândul credincioșilor.
Comemorarea Sfântului Nicodim
Pe 28 octombrie 1955, în Catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova, a avut loc o slujbă dedicată Sfântului Nicodim. Această ceremonie a marcat începutul oficiării acestei slujbe în toate bisericile din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
În timpul acestei slujbe, credincioșii s-au rugat cu evlavie, invocând milostivirea divină: „Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.”
