Șoferul care s-a răsturnat cu autoturismul în Albești a părăsit locul accidentului: se afla sub influența alcoolului și nu deținea permis de conducere.

Dobrogea Online
Moderator Dobrogea Online 200

Sursa foto:

0:00

Accident rutier în satul Cotu Văii

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost alertați pe 11 august, în jurul orei 19.30, despre un accident rutier ce a avut loc pe D.J. 391, în satul Cotu Văii. La fața locului, agenții de poliție au constatat că un bărbat, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcției, părăsind partea carosabilă, iar vehiculul s-a răsturnat.

În urma incidentului, șoferul a părăsit locul accidentului, iar în autoturism a fost găsit doar un pasager, un bărbat de 36 de ani, care a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Ulterior, polițiștii au reușit să-l identifice pe conducătorul auto implicat în accident.

Verificările efectuate au relevat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, acesta a fost testat cu un aparat etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost ulterior dus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice, în scopul stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Distribuie acest articol