Teodor T. Burada: Contribuții Remarcabile în Cultura Română
Teodor T. Burada (1839-1923) a fost un intelectual cu o activitate vastă, recunoscut ca muzician, jurist, folclorist, etnograf, istoric și literat. Personalitate complexă, Burada a avut un impact semnificativ în diverse domenii precum muzicologia, folcloristica, arheologia, lingvistica și istoria literară.
Pionier al Folclorului Dobrogean
Burada este considerat primul cercetător al folclorului din Dobrogea, având meritul de a descoperi și transcrie cu acuratețe colinde, tradiții și obiceiuri. Lucrarea sa publicată în 1880 continuă să fie un reper important în domeniul etnografiei din această regiune.
Repere Biografice
Teodor Burada s-a născut pe 3 octombrie 1839 în Iași și a decedat în februarie 1923. Activitatea sa a avut loc într-o perioadă marcată de frământări, lăsând în urmă o moștenire culturală remarcabilă. Provenind dintr-o familie de aromâni cu tradiție în Moldova, el era fiul lui Tudorachi Burada, un profesor de muzică recunoscut pentru contribuțiile sale la teoria muzicală. Mama sa, Maria Isăcescu-Burada, a fost prima femeie traducătoare de teatru în limba română și cunoscătoare a mai multor limbi străine. Teodor avea un frate, Gheorghe Burada, fondatorul Corului Mitropoliei Moldovei, iar fiica sa, Lucia Burada Romanescu, a fost o violonistă de renume din Iași.
Teodor Burada a început studiile la Școala militară de artilerie din Iași în 1857, dar ulterior s-a transferat la Academia din Iași și apoi la Facultatea de Drept a Universității din Iași. A continuat studiile la Paris, unde a obținut licențele în drept și economie politică, urmând în același timp și Conservatorul imperial de muzică. A fost primul elev din Moldova înscris la Conservatorul din Paris și a studiat și la Școala de poduri și șosele din același oraș.
Activitate Profesională și Distincții
Burada a activat în magistratură timp de aproape două decenii. A fost membru corespondent al Academiei Române și al societății Regale Române de Geografie, profesor onorific la Conservatorul din Iași, și a primit titluri precum Comandor al Ordinului „Coroana României” și al „Stelei Române”. De asemenea, a fost onorat cu distincții precum „Răsplata muncii pentru învățământ” și „Bărbăție și Credință” cl. I. A fost implicat în diverse societăți filarmonice, atât naționale, cât și internaționale.
Opera și Călătoriile
Lucrarea sa principală, „Istoria teatrului din Moldova”, a fost publicată în două volume în 1915 și 1922, iar un al treilea volum a rămas în manuscris. În 1975, a fost publicată o ediție completă a lucrării, însă într-un singur volum.
Teodor Burada a fost un pelerin neobosit, străbătând între anii 1878-1900 toate locurile unde se vorbea limba română sau unde existau comunități românești. Această activitate a contribuit la cunoașterea și promovarea culturii române în lume.
Călătoriile lui T. Burada prin „împărăția limbii românești”
T. Burada, un pasionat al culturii românești, pornea frecvent spre diverse regiuni ale țării. De-a lungul călătoriilor sale, susținea concerte de muzică cultă în orașe și cânta melodii populare în satele românești, aducând cu el un repertoriu bogat de folclor din zonele recent explorate.
Burada nu aduna doar melodii, ci și o vastă colecție de comori folclorice și etnografice, incluzând balade, cântece de nuntă și bocete. El înregistra observații despre costume, case, obiceiuri și modul de viață al comunităților întâlnite, precum și vocabular ce dovedea unitatea limbii române. De asemenea, cunoștea limbi străine, cum ar fi greaca și turca, și a adunat inscripții istorice pe care le considera dovezi ale scrierii dacice. În anul 1878, Burada a călătorit în diverse regiuni, inclusiv Transilvania și Dobrogea, iar în 1882 a ajuns la Muntele Athos.
Călătorii de cercetare folclorică
După vizita la Muntele Athos, a continuat să exploreze folclorul din Macedonia, în rândul aromânilor. În 1883, a descoperit comunități românești în gubernia Cherson din Rusia, iar în toamna anului 1890 a călătorit prin satele românilor din Istria, care trăiesc în extremitatea vestică a Peninsulei Balcanice. În 1892, a ajuns în Asia Mică, unde s-a întâlnit cu urmașii aromânilor, iar un an mai târziu a vizitat românii din Moravia. În vara anului 1894, Burada a fost în Carpații Poloniei și s-a întors în 1897 în vestul Balcanilor, cercetând comunitățile românești din Croația și Dalmația.
Provocările călătoriilor
Greutățile întâmpinate pe drumurile neamenajate și mijloacele de transport rudimentare nu l-au descurajat pe Burada. În total, a realizat 17 mari călătorii, despre care a scris reportaje autentice publicate între 1880 și 1915 în diverse reviste și publicații. El povestește despre ospitalitatea întâlnită în timpul călătoriilor sale, menționând: „În călătoria mea, mi s-a întâmplat mai multe ori să mănânc pe la stâni, unde am fost găzduit cu cea mai mare bunăvoință; voind să mulțumesc pentru îngrijire și merindele oferite, nimeni nu a vrut să primească plată, spunându-mi că merindele sunt de la Dumnezeu și nu e corect să iau plată pentru hodina și mâncarea drumețului.”
Studii despre cultura românească din Dobrogea
Burada și-a exprimat clar intențiile de cercetare, declarând că scopul călătoriei sale în Dobrogea a fost să studieze credințele, datinile și obiceiurile românilor din această regiune, adunând poezia populară, care reprezenta o avuție intelectuală valoroasă. El a subliniat importanța acestei zone, care, în trecut, a fost stăpânită de romani și care acum revenise în posesia românilor.
Obiceiurile și năravurile păstrate de comunitățile românești din Dobrogea își trag adesea originile din tradițiile romane, demonstrând astfel continuitatea culturală a acestor oameni.
Obiceiuri tradiționale din Dobrogea
În Dobrogea, regiunile rurale păstrează o bogată moștenire de obiceiuri și tradiții, printre care se numără plugușorul, buhaiul, serbarea zilei de 1 Mai și ritualurile de la nunți și înmormântări. Totuși, există și obiceiuri de origine romană care au dispărut sau sunt uitate, cum ar fi pehlivăniile, adică luptele.
Pehlivăniile din comuna Eni-Sala
În comuna Eni-Sala, din districtul Tulcea, flăcăii din diverse sate se adună pentru a participa la lupte cunoscute sub numele de pehlivănie, termen derivat din cuvântul turcesc „pehlivan”, care înseamnă luptător. Acești luptători se dezbracă până la brâu și se luptă exclusiv cu mâinile, iar în unele comune, își ung corpul cu ulei. Această practică este o reminiscență a luptele gladiatorilor romani, care aveau obiceiul de a-și unge trupurile cu ulei, tradiție moștenită de la greci. Deși românii de dincoace de Dunăre au păstrat acest obicei de-a lungul timpului, acesta a evoluat în forme mai puțin caracteristice comparativ cu Dobrogea. În cântecele populare există referințe la lupte, cum ar fi în „Păunașul codrilor”, unde se menționează luptele între brâie.
Obiceiuri la nunți: Hobotul
La nunți, mireasa este acoperită cu un hobot, o pânză care îi ascunde complet fața, lăsând doar oglinda pe care o ține la brâu vizibilă. Acest obicei, deși se crede că are origini turcești, este de fapt de proveniență romană. În Transilvania, hobotul este cunoscut sub denumirea de tulbent. La romani, mireasa își acoperea fața cu o pânză denumită flameum, simbolizând sfiala și inocența. Când mireasa este acoperită, se rostesc versuri care exprimă dorința de a o duce înapoi la mama ei.
Ritualuri funerare și copacul înmormântărilor
Un alt obicei interesant este cel referitor la înmormântările tinerilor. Se obișnuiește ca, în fața mortului, să fie dus un copac din lemn de prun sau din alt material, împodobit cu ștergare, busuioc, hârtie albă și lână roșie, care este apoi așezat pe mormânt. În tradiția romană, acest arbore era adesea un chiparos, simbolizând moartea și fiind dedicat lui Pluton, zeul infernului.
Dansurile tradiționale
Dansurile din Dobrogea sunt de asemenea semnificative, multe dintre ele fiind necunoscute în restul României. Acestea includ: hora de brâu, hora în bătaie, hora țigănească, cadăneasca, bătuta, tropanca, joienica, mărămile, sârbeasca, căzăceasca, rața, leasa, bulgăreasca, mocăncuța, cerchezasca, greceasca și altele. Dansurile sunt acompaniate de sunetele cimpoiului, fluierului sau cavalului, care sunt instrumentele muzicale predominante în această regiune.
Tradiții și Obiceiuri în Dobrogea
În Dobrogea, obiceiurile vechi precum Drăgaica și Păpăluga au fost păstrate în memoria colectivă, deși au dispărut din viața cotidiană a oamenilor. Drăgaica, sărbătorită pe 24 iunie, este realizată de patru fete, dintre care două se îmbracă în haine bărbătești. Acestea dansează în cerc, ținându-se de mână, acompaniate de sunetul unui fluier, și primesc mici daruri de la cei pe care îi vizitează. Există multe alte tradiții care merită studiate, a căror origine rămâne de cercetat.
Poezia Populară Dobrogeană
Poezia populară din Dobrogea este o comoară culturală ce merită atenție. Din versurile adunate de-a lungul timpului, în special din comunele precum Ostrov, Bugeac, Perjoaea și altele, se observă similitudini cu poezia populară din alte regiuni ale țării. Temele și expresiile folosite sunt adesea identice, ceea ce sugerează o legătură profundă între tradițiile populare românești.
Revenirea Dobrogei la România
Revenirea Dobrogei la România a avut loc la sfârșitul anului 1878. La scurt timp după, Teodor T. Burada a vizitat aproximativ 20 de sate de pe malul Dunării, înregistrând obiceiuri, tradiții, credințe și cântece ale comunității locale. În cadrul acestei cercetări, Burada a colectat un număr impresionant de colinde, balade, doine și alte forme de artă populară, majoritatea legate de sărbătorile de iarnă și de alte festivități locale.
Impactul Războiului asupra Comunității Dobrogene
În perioada în care Burada a realizat cercetările, românii dobrogeni care s-au refugiat peste Dunăre în timpul războiului ruso-turc se reîntorceau cu greu în satele lor. Viața comunității era afectată, iar activitățile culturale și de relaxare erau aproape inexistente. Teodor T. Burada a documentat continuitatea și reziliența culturii populare în Dobrogea, demonstrând că tradițiile au fost transmise prin generații, chiar și în fața adversităților.
Peisajul Dobrogean
Dobrogea este caracterizată de un peisaj divers, incluzând dealuri, văi și șesuri fertile, deși cu anumite deficiențe în ceea ce privește umezeala solului. Burada a menționat pădurile semnificative din zonă, dar și distrugerile cauzate de război. Observațiile sale reflectă o realitate tragică: localități devastate și oameni care trăiesc în condiții de sărăcie, lipsiți de resursele necesare pentru supraviețuire.
Oamenii se ocupau în principal cu agricultura pastorală și transhumanța, având un stil de viață strâns legat de tradițiile străvechi. Păstorii români din Transilvania, cunoscuți sub numele de mocani, își duceau turmele în Dobrogea, continuând astfel o practică milenară.
Starea Dobrogei și Impactul Călătoriei lui Teodor T. Burada
Înainte de război, Dobrogea avea un număr impresionant de un milion de oi, însă această cifră a scăzut semnificativ. Păstorii din zonă sunt cunoscuți pentru ospitalitatea și dăruirea lor.
Drumurile din provincie sunt greu accesibile din cauza noroaielor, iar agricultura, comerțul și industria sunt într-o stare de decadență avansată. Această situație ridică întrebări despre viitorul regiunii: „Vom reuși vreodată să transformăm această provincie într-o țară cu adevărat românească?” Pelerinul observă, de asemenea, că „românii din Dobrogea par a fi migrat din Valachia sau Moldova în vremuri îndepărtate.” Această observație va fi confirmată printr-o analiză a obiceiurilor și tradițiilor păstrate de aceștia, dintre care multe, deși de origine română, nu se mai regăsesc în rândul românilor de dincolo de Dunăre.
Contribuția lui Teodor T. Burada în Folclorul Românesc
În lucrarea sa „O călătorie în Dobrogea”, Teodor T. Burada a stabilit un model monografic pentru cercetarea folclorului din această regiune, creând un ritual al călătoriilor în scop de descoperire a fondului popular original. El a utilizat metode descriptive pentru a prezenta textele dialectale.
La întoarcerea sa acasă în Moldova, Burada a adus cu el o cutie din lemn care conținea o păpușă de lut, un obiect care a stârnit curiozitatea colegilor săi. Aceasta este scaloianul menționat și în cartea sa. Folcloristul Simeon Florea Marian susține că Burada a fost primul care a popularizat această piesă tradițională, folosită de comunitatea locală până în prezent.
Activitatea Multifacetată a lui Teodor T. Burada
Teodor T. Burada a avut o carieră diversificată, fiind un adevărat enciclopedist al culturii naționale. El a fost primul profesor de violină al Conservatorului înființat în 1860 și apoi a predat teorie și solfegiu la o instituție din Iași, unde s-a întâlnit cu personalități precum Gavriil Musicescu, Eduard Caudella și Titus Cerne.
Burada a fost un violonist de renume la nivel european, susținând 124 de concerte în țări precum Turcia, Macedonia, Italia, Egipt, Ungaria, Tirol, Siria, Grecia și Palestina. La Expoziția Internațională de la Paris din 1889, prestația sa a impresionat mii de spectatori prin interpretarea melodii populare românești.
În plus, Burada a ocupat diverse funcții în magistratură în orașe importante din Moldova, precum Iași, Roman, Galați și Focșani. A făcut cercetări folclorice în România, dar și în Bulgaria, Rusia, Italia, Cehia, Polonia, Croația, Moravia, Turcia și Asia Mică. A fost un inițiator al concertelor populare în Iași, promovând muzica tradițională românească.
Burada a adunat instrumente muzicale pentru a înființa un muzeu dedicat muzicii în Iași și a desfășurat cercetări în domeniile arheologiei, istoriei, etnografiei, filologiei și dreptului românesc. A descoperit stațiunea arheologică Cucuteni și a identificat monumente istorice, publicând studii cu relevanță științifică în domeniu.
De asemenea, el a pregătit expoziția de muzică de la Viena din 1891 și expoziția etnografică de la Praga din 1895, donând instrumentele muzicale Muzeului de Antichități din București în 1901, precum și documente Bibliotecii Academiei Române. Burada a colaborat la elaborarea unor dicționare și enciclopedii și a publicat primele almanahuri muzicale din țară în anii 1875, 1876 și 1877.
Printre lucrările semnate de Teodor T. Burada se numără titluri precum „Pomul Crăciunului” (1898) și „Datini la poporul român. Colinda cu buhaiul” (1898), contribuind astfel la îmbogățirea patrimoniului cultural românesc.
Contribuțiile lui Teodor T. Burada în muzicologie și cultură
Teodor T. Burada a lăsat o moștenire semnificativă în domeniul muzicologiei românești, cu lucrări esențiale care explorează diverse aspecte ale tradițiilor și obiceiurilor populare. Printre acestea se numără titluri precum „Despre crestăturile şalgăilor pe droburile de sare” (1885) și „Cântece de miriologhi «bocete» adunate din Macedonia” (1883). De asemenea, a publicat studii importante, cum ar fi „Istoria teatrului în Moldova” (în două volume, 1915 și 1922) și „Cercetări asupra danțurilor și instrumentelor de muzică ale românilor” (1877).
Una dintre cele mai remarcabile creații ale sale este „Unirea Românilor”, ultima dintre cele patru rapsodii române pentru vioară și pian, scrisă în 1905, în contextul unității naționale, cu orchestrarea realizată de Eduard Caudella. Burada este recunoscut ca fiind un pionier al muzicologiei românești și un exponent de frunte al culturii române.
Recunoașterea și influența sa
În cadrul unei ședințe a Academiei Române din 23 februarie 1923, Vasile Pârvan a subliniat contribuțiile lui Burada, considerându-l un „artist român fără seamăn în lucrări muzicale” și un „muncitor neobosit în domeniul literaturii și istoriei naționale”. Burada a devenit membru corespondent al Academiei Române din 1877, iar prin lucrarea sa „Studiile muzicale ale lui Dimitrie Cantemir”, a consolidat reputația sa în muzicologia turcească contemporană.
De asemenea, ca etnograf și folclorist, Burada a evidențiat atât similaritățile, cât și diferențele regionale ale folclorului românesc, comparându-l cu tradițiile altor națiuni. A fost un violonist talentat, susținând concerte în orașe precum Paris, Praga, Belgrad și Roma, unde a colaborat cu interpreți de renume, inclusiv cu Hariclea Darclée.
Inițiativa de construire a bisericii românești la Ierusalim
Teodor T. Burada a fost, de asemenea, inițiatorul construirea unei biserici românești la Ierusalim. În 1906, el a conceput planul pentru edificarea unei biserici și a unei case românești, mobilizând un comitet format din personalități precum Eugenia Boldur Costache și arhimandritul Iuvenatie Manolescu pentru a strânge fonduri necesare. Comitetul a realizat toate demersurile necesare, iar sumele adunate au fost depuse la Banca Națională.
Sinodul a discutat și aprobat proiectul bisericii din Ierusalim în anul 1911, confirmând astfel viziunea lui Burada de a crea un loc de cult pentru comunitatea românească ortodoxă din această zonă istorică.
Teodor Burada: Un Enciclopedist Român
Teodor Burada a fost o personalitate complexă, cu o carieră remarcabilă, având roluri diverse precum consilier la Curtea de Apel, avocat, profesor la Conservatorul de Muzică, academician, etnograf, publicist și autor de cărți. În 1914, un nou comitet a fost format, cu M. S. Regina Elisabeta în frunte, dar izbucnirea războiului a împiedicat multe inițiative importante.
Burada a fost decorat cu „Crucea Sf. Mormânt” în 1897, oferită de Patriarhul Damianos, ceea ce subliniază recunoașterea meritelor sale. În tinerețe, el a promovat doina românească, răspândind astfel sentimentele naționale în rândul comunităților românești dispersate.
Explorarea și Contribuțiile Culturale
Desemnat „scotocitorul de români”, Burada a trecut granițele pentru a studia colonia de vlahi din Arabia, trimisă acolo între anii 527-565 de către împăratul Justinian, cu scopul de a proteja călugării de la Mănăstirea Sfintei Ecaterina. De asemenea, a vizitat piramidele din Egipt, demonstrând o activitate neobosită în cercetarea comunităților românești din diaspora.
Porecla sa de „explorator de orașe, sate și țări străine locuite de români” reflectă dedicarea sa față de neamul său, aducând contribuții semnificative în promovarea identității culturale românești. Burada a fost un adevărat promotor al valorilor naționale, lăsând o amprentă deosebită asupra conștiinței românești.
