0:00
Închidere temporară a circulației pe Transfăgărășan
Vineri, 30 august 2024, între orele 08.30 și 11.30, circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN7C) va fi suspendată temporar. Restricția se va aplica pe tronsonul situat între km 105+000 (Conacul Ursului) și km 129+000 (Bâlea Cascadă). Această măsură este luată cu ocazia evenimentului „50 de ani de Transfăgărășan”, care va include participarea vehiculelor Porsche Turbo.
Pe durata închiderii, organizatorii vor implementa o pauză de minimum 20 de minute, timp în care restricția va fi suspendată, permițând autovehiculelor din zona limitată să tranziteze sectorul respectiv.