Reacția lui Stelian Ion după decizia Curții de Apel Ploiești
Deputatul USR, Stelian Ion, fost ministru al Justiției, a reacționat în urma hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, care a admis cererea de suspendare a executării Hotărârii Curții Constituționale a României nr. 32 din 6 decembrie 2024, act ce anula rezultatele alegerilor desfășurate la sfârșitul anului trecut. Decizia a fost luată în cadrul dosarului cu numărul 301/42/2025, în care reclamantul Popescu Gheorghiță a solicitat anularea actului administrativ emis de Curtea Constituțională.
Stelian Ion a subliniat că secția pentru judecători a CSM a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru a verifica o posibilă abatere disciplinară a judecătorului care a soluționat cazul. Acesta a declarat: „Instituțiile statului trebuie să ne explice de ce aproape l-au adus înapoi pe ușa din dos, prin rețele de instigare online și printr-un judecător care nu avea ce căuta acolo.”
Deputatul USR a mai adus în discuție faptul că ministrul PNL al Justiției, Cătălin Predoiu, a solicitat, chiar în ultima sa zi de mandat, detașarea unui judecător controversat la Direcția Avizare a Ministerului Justiției. Cererea a fost trimisă la CSM înainte ca Stelian Ion să preia funcția de ministru, la o oră târzie, după ora 22:00. „De ce tocmai acest judecător? Cine l-a recomandat și cine îl protejează? Acestea sunt întrebări esențiale la care Cătălin Predoiu trebuie să răspundă”, a afirmat Ion.
Acesta a discutat și despre campania desfășurată pe TikTok împotriva deciziei CCR, subliniind că nu este întâmplătoare. „Totul a fost coordonat online, sub îndrumarea unei foste judecătoare devenite influencer pro-Georgescu, care a învățat sute de oameni cum să depună contestații împotriva deciziei CCR care a anulat turul doi. Nu doar influencerii, ci și foști judecători și ofițeri în rezervă din clanul Georgescu au fost implicați în acest val de plângeri coordonate. Scopul? Să găsească un judecător prorus dispus să arunce România în haos. Ce a făcut statul român? Nimic. Clipurile s-au viralizat, plângerile au curs, în timp ce instituțiile PSD-PNL acționau împotriva membrilor și simpatizanților USR”, a adăugat deputatul.
Stelian Ion a lansat câteva întrebări urgente pentru instituțiile statului: „De ce nu s-a autosesizat nimeni din AEP și BEC în legătură cu campania organizată pe TikTok pentru anularea alegerilor? De la ANCOM, care trebuia să supravegheze internetul? Cum a ajuns un judecător să calce în picioare deciziile CCR și să destabilizeze țara? Ministrul Justiției, Radu Marinescu, nu știe nimic. De ce l-a promovat Predoiu pe acest judecător? Cerem explicații clare de la CSM, Inspecția Judiciară, AEP și BEC. Avem nevoie urgent de transparență totală. Măcar acum, în ultimul moment.”