Incident violent pe strada Constantin Brâncoveanu din Constanța
Duminică, 8 septembrie, în jurul orei 17:45, polițiștii de la Poliția Municipiului Constanța – Secția 1 au fost alertați cu privire la un incident violent. O persoană a fost agresată fizic pe strada Constantin Brâncoveanu, în urma unui conflict spontan, cu un obiect tăietor-ințepător.
La sosirea echipajului, autoritățile au confirmat cele raportate. Suspectul, un bărbat în vârstă de 61 de ani, a fost identificat și condus la secția de poliție pentru audieri.
Victima, un bărbat de 43 de ani, a necesitat îngrijiri medicale și a fost transportată la spital pentru tratament. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la acest incident și pentru a lua măsurile legale necesare.