Supravegherea cetățenilor sub regimul comunist din România
Regimul comunist din România, similar altor regimuri totalitare, manifesta o neîncredere profundă în loialitatea cetățenilor săi. Misiunea principală a Securității era de a supraveghea populația, având ca scop identificarea și eliminarea oricăror acțiuni ce contestau sistemul comunist.
Este imposibil de stabilit cu exactitate câți români au fost urmăriți de Securitate, întrucât multe dosare au fost distruse sau pierdute în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Unii cetățeni erau urmăriți în cadrul dosarelor de obiectiv, referitoare la instituțiile sau unitățile economice în care activau, sau erau incluși în dosare de comună și probleme specifice, cum ar fi evaziunea fiscală sau activități culturale. Alții figurau în dosare de grup, unde doar liderii percepuți de Securitate erau menționați, sau erau considerați rude sau cunoscuți ai altor persoane urmărite. Mulți dintre cei arestați în încercarea de a traversa ilegal frontiera nu aveau dosare de urmărire, deoarece astfel de acțiuni erau tratate ca infracțiuni de drept comun, în contextul politicii autorităților comuniste de restricționare a plecărilor în străinătate. De asemenea, cetățenii care erau deja stabiliți în străinătate erau verificați în prealabil prin dosarele de pașapoarte. Este important de menționat că unii români aveau mai multe dosare de urmărire deschise în perioade diferite, iar unele acțiuni de urmărire aveau loc chiar și înainte de anii ’80.
Dimensiunile fenomenului de urmărire
Chiar și cu numeroasele lacune, datele disponibile în arhivele Securității oferă o imagine de ansamblu asupra amploarei fenomenului de urmărire. Între 1980 și 1989, au fost deschise aproximativ 250.000 de dosare de urmărire, dintre care 45.000 doar în anul 1989. Dintre acestea, 70.000 erau dedicate cetățenilor străini, iar peste 15.000 de fugari au fost arestați în timpul tentativelor de traversare a frontierei. De asemenea, 350.000 de cetățeni români erau stabiliți, legal sau ilegal, în străinătate.
Distribuția dosarelor pe tipuri de activitate evidențiază următoarele categorii:
- 93.000 de dosare pe linie de informații interne (Direcția I și Serviciul I).
- 42.000 de dosare pe linie de contrainformații economice (Direcția II și Serviciul II).
- 40.600 de dosare pe linie de contraspionaj (Direcția III și Serviciul III), la care se adaugă 1.900 pe linie de comerț – protocol și 1.500 în domeniul comerțului exterior.
- 13.000 de dosare pe linie de contrainformații militare (Direcția IV).
- 7.300 de dosare pe linie de antiterorism, majoritatea vizând cetățeni din țări musulmane.
Peste 26.000 de dosare au fost de verificare informativă, 130.000 de dosare de supraveghere informativă, iar mai mult de 50.000 au fost dosare de urmărire informativă, cea mai complexă formă de urmărire, care includea dirijarea rețelelor informative, interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice, filaj etc.
Un aspect interesant este că doar aproximativ 80.000 din aceste dosare au fost închise prin măsuri care au avut succes, cum ar fi atenționări, avertizări sau arestări.
Închiderea Dosarelor Securității
Conform CNSAS, un număr semnificativ de dosare au fost închise în urma constatării că informațiile utilizate la deschiderea acestora nu erau verificate. Peste 10.000 de dosare au fost închise din această cauză, evidențiind discrepanțele dintre acuzațiile inițiale și realitatea situației. Alte dosare au fost suspendate deoarece persoanele urmărite au părăsit țara, făcând imposibilă continuarea investigațiilor.
În plus, CNSAS a subliniat că în mai mult de 6.000 de cazuri, informațiile colectate în timpul urmăririi au fost utilizate de securitate pentru recrutarea informatorilor. Aceasta a fost o practică frecventă în timpul regimului comunist, când mulți oameni au fost atrași să colaboreze cu autoritățile.
Recrutarea Informatorilor în Perioada Comunistă
Instituția a menționat că perioada 1980-1989 a fost marcată de o intensificare a recrutării informatorilor, fiind această epocă cea mai prolifică în ceea ce privește numărul de colaboratori înregistrat în istoria României comuniste. Această tendință reflectă presiunea și strategia autorităților de a menține controlul asupra populației prin extinderea rețelei de informatori.
