Pavel Popescu solicită suspendarea TikTok în România
Pavel Popescu, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), a anunțat intenția de a solicita suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, începând cu data de 28 noiembrie, până la finalizarea anchetei desfășurate de instituțiile statului cu privire la posibila manipulare a procesului electoral în cadrul turului 1 al alegerilor prezidențiale.
Popescu își va înainta cererea către Guvern, care, printr-o ordonanță de urgență, ar putea aproba suspendarea platformei și ar putea solicita acest lucru companiei care deține TikTok.
Vicepreședintele ANCOM a subliniat că, în timpul campaniei electorale, Autoritatea Electorală Permanentă a trimis mai multe sesizări către TikTok, Facebook și Instagram, cu privire la încălcări ale legislației, inclusiv conținut ilegal și conturi false. Din toate aceste platforme, TikTok a fost singura care nu a răspuns solicitărilor.
În plus, Pavel Popescu a declarat că, încă din ianuarie 2024, există dovezi care sugerează că aplicația TikTok utilizează datele utilizatorilor într-un mod problematic, ridicând astfel probleme de siguranță națională. De aceea, acesta consideră că accesul la aplicație ar trebui interzis pe telefoanele angajaților din sectorul public.