0:00
Numărul persoanelor private de libertate și dreptul la vot
La data de 1 decembrie 2024, în unitățile de detenție aflate sub egida Administrației Naționale a Penitenciarelor, se află un total de 24.710 persoane private de libertate. Dintre acestea, 8.648 au fost recunoscute ca având drept de vot în cadrul alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.
Un număr de 7.780 de persoane private de libertate și-au manifestat dorința de a vota, iar dintre acestea, 7.363 au reușit să își exercite efectiv dreptul de vot. În sprijinul acestora, unitățile penitenciare au avut alocate un total de 115 secții de votare, precum și 121 de urne speciale.