Litoralul se pregătește pentru un nou festival de vară: Wild Parade
Wild Parade, un concept inovator, va combina muzica house și dance cu o paradă spectaculoasă și experiențe tematice interactive. Acest eveniment se va desfășura între 15 și 17 august 2025, în Mamaia Nord, Năvodari, promițând un weekend plin de energie, muzică și libertate.
Organizat cu sprijinul OMD Mamaia Nord, partener oficial al festivalului, Wild Parade își propune să ofere o experiență memorabilă în inima distracției estivale din România.
Un festival diferit: muzică, paradă și experiențe inedite
Wild Parade nu este doar un festival, ci o experiență care redefinește distracția estivală. Printre elementele cheie ale festivalului se numără:
- Experiențe tematice – trei zone de festival cu activități diverse.
- Main Stage (20:00 – 08:00) – DJ internaționali de top, spectacole impresionante și o atmosferă electrizantă. Acces pe bază de bilet (începând de la 100 EUR).
- Parada Wild – o paradă spectaculoasă cu camioane tematice care va străbate stațiunea, DJ români și alte experiențe de festival.
- Scena White – acces gratuit pentru participanți, unde se vor desfășura petreceri cu spumă, muzică mixată și activități organizate de parteneri.
Detalii despre bilete și parteneriate
Biletele pentru Wild Parade vor fi disponibile în curând, iar organizatorii vor anunța în perioada următoare lineup-ul complet și activările speciale pregătite.